Timpul

Am așezat timpul deoparte,
Clepsidre cu nisip în mișcare.
Și am pornit la drum, departe
Iar nisipul s-a risipit în mare.
Umbre de minute se suprapun
Ca pe-un ecran de cinematograf,
Înfuriind-ul aprig pe Neptun
Și aruncându-mi amintirile în praf.
O pulbere de stele nemuritoare 
Sorbită cu ardoare de-o biată muritoare,
Care-și măsoară veșnicia în iubire,
În timp, în umbre, în trăire,
În oglinzi sparte, în vise, în fericire.
Cu timpul mână-n mână am colindat cărări
Și-am hoinărit Pământul în toate patru zări,
Ca să mă regăsesc, ca să te aflu-n cale,
Să pot să uit de tine. Și-alerg la întâmplare
Pe drum cu piatra tare, pe drum cu spini arizi
Sorbind la întâmplare focul ce-l mai aprinzi.
Am obosit. Cu timpul braț la braț,
Clepsidră efemeră, te respir cu nesaț
Și cred într-o himeră.

Iluzii de inceput de primavara

Sursa foto: coby01 on Deviantart

Si-a mai trecut o zi, o luna, un an, o viata, cine sa mai tina socotela? Am taiat meticulos, cu grija unui scolar la inceput de drum, cifre si litere din calendar. Am strans cu grija fiecare amintire de la copilarie incoace si am tras adanc aer in piept: "E o noua zi. E primavara!". Pe facebook primesc felicitari. Telefonul ma anunta sec ca am primit mesaje. Le privesc, le citesc cu bucurie pe fiecare. Raspund si eu, la randul meu, cu sinceritate. Ma intreb daca nu cumva ma adancesc intr-un cliseu aiurea si inchid. Adica, nu putem sa facem cuiva drag o urare indiferent de data din calendar? Mi se pare deja putin grotesc sa imi amintesc acum de toata lumea, sa scriu aproape mecanic ceva ce as fi putut spune in orice alta imprejurare. 
Ma opresc din scris. Sunt oameni care exact in zile ca asta isi doresc cel mai putin o urare atat de impersonala. Sunt oameni care fix in zile ca asta ar azvarli tot si ar astepta secundele sa treaca.
Ma las usor jos si ascult ecoul tacerilor. Am strans fiecare iluzie, le-am adulmecat cu nesat parfumul si-apoi le-am dat drumul in cele patru zari. Sa fuga departe de mine, cea care le-a desenat, cea care le-a iubit, cea care le-a crezut. Sa ma uite, sa ma lase aici si sa-si poarte farmecul in alte lumi. Nimic nu poate sa bucure sufletul si sa ucida atat de dureros asa cum o face o iluzie.
Stau dezgolita de orice gand, de orice sentiment si astept sa tai meticulos o alta data din calendar. Totul vine si totul pleaca luand cu sine bucati din fiinta mea.
E primavara. Renastem odata cu intreaga natura. E datul firii sa fie asa. Iluzii noi vor aparea curand. Si-odata cu ele, noi zambete, noi lacrimi. E datul firii...

Destine

Aripi intinse
Spre zari necuprinse,
Spre vant si spre soare,
Spre eterna mare.
Secrete captive in suflet
Lacrimi, uitari si un zambet
O mie de brate deschise
Si mii de carari nepatrunse
Asteapta sa fie purtate
De vise, de doruri, de soapte.
Destine ascunse
De focuri patrunse
De ierni si zapezi
Si de campuri verzi.
Un dans acum sa dansam
O lupta de corpuri sa dam
Zbaterea sufletului s-o abandonam
In trecutul inchis intr-o floare
Ascunsa de mari si de soare.
Te uita acum si zambeste!
Timpul in loc se opreste
Un veac, o secunda, un ceas
Cine sa stie cat a ramas
Din visul despre eterna mare
Cu aripi intinse spre soare…

Mama - randuri de la un baiat de 4 ani

"Mama, te iubesc, simt muzica in inima ta."
"Mama, te iubesc, tu ai grija de mine, te joci cu mine si imi dai sa mananc."
"Mama, tu esti cea mai draga si te iubesc. Tu faci mancarea cea mai buna."
"Mama, te iubesc, esti draga mea si te-am cules cu drag."  
Acestea sunt randurile scrise si recitate de un baietel de 4 ani pentru mama sa. Da, baietelul este copilul meu si ma simt cea mai iubita mama din intreg Universul asta. Niciun cuvant nu poate acoperi emotia unui astfel de moment. Va dedic, voua, Mamelor, versurile simtite de un copil, in forma lor cea mai pura! 

Dans

Privește urma de aripi
Lăsată de mâinile tale
În drumul căutării
Mâinilor mele.
Grație de lebede pe apă
E atingerea lor
Caldă, ușoară, diafană.
Dans plin de pasiune
E îmbrățișarea degetelor,
Tango ravisant de suflete
Ce se-mpletesc cu mângâieri.
Ascultă cum respiră fierbinte
Fiecare por al trupurilor noastre,
Fiecare fior al gândului
Că lupta corpurilor
Ar schimba firea Universului.
Îmbată-mă cu licori dionisiace
De dor și patimă aprinsă
Și nu mă lăsa să mă sting
În zborul lin al mâinilor întinse.
Apleacă-te ușor în palma mea
Precum un fulg își abandonează destinul
În cuibul cald al unui copil
Și privește urma de aripi
Lăsată de mâinile noastre
Ce se caută neîncetat.

Poveste de Iarnă

Ești aroma bradului de Crăciun,
Ești dimineața zâmbetului meu,
Ești picătura de apă pe care
O sorb cu nesaț într-o dulce desfătare a sufletului.
Ești piatra pe care imi odihnesc visele,
Ești focul care mă învăluie într-un voluptos răsfăț,
Ești catifeaua petalei de trandafir
De pe care culeg, mirată, boabele de rouă,
Ești curcubeul care răsare după fiecare furtună a ființei mele.
Ești armonia fiecărei melodii
Care îmi înfioară trupul.
Ești fosnetul florilor de salcâm,
Ești dansul diafan al fluturilor.
Lasă-mă să păstrez tot ce ești!
Așează-te ușor în brațele mele
Și spune-mi povestea unei nopți
În care doi copii îl așteptau, îmbujorați, pe Moș Crăciun.

Craciunul prin ochi de copil

Prietena mea, Flori Iuhas, m-a provocat, intr-o dupa masa de inceput de decembrie, sa imi spun povestea sarbatorilor de iarna. Trebuie sa recunosc ca iubesc sarbatorile. Sunt subiectiva cand vorbesc despre sarbatorile de iarna – Mos Nicolae, Mos Craciun, Nasterea Domnului Iisus. Imi place acest arc peste timp, care ma duce in vremuri initiale si initiatice. Fiecare cantec, fiecare pas de dans, fiecare urare rostita, toate aceste momente de feerie ma duc acolo, in mijlocul evenimentelor primordiale, in centrul atemporalitatii. Magia vine din toate gesturile marunte care compun scena sarbatorilor.

Ma intorc putin la anii copilariei mele. Cred ca este cea mai frumoasa etapa a vietii unui om – curata, deschisa, naiva, blanda, pura, lipsita de griji. Imi amintesc cu cata emotie ii scriam Mosului, fiorul cu care lasam in urma fiecare zi pana la momentul la care stiam ca trebuie sa vina. Ma pregateam cu poezii, strofe intregi pe care le recitam cu voce din ce in ce mai tremuranda. Mos Nicolae din copilaria mea nu venea cu renii, venea cu sania, nu avea elfi sau ajutoare, ci punea singur, cu mainile sale, darurile in cizme. Seara, pregateam ritualic incaltarile, impreuna cu ai mei. Noaptea lui Mos Nicolae era alba – nu neapart de zapada, nu neaparat pentru ca isi scutura barba, ci pentru ca eu o vedeam alba, frematand de emotia darurilor.  Dupa Mos Nicolae, venea momentul plecarii la tara, la bunici. Imi amintesc cum ne adunam cu totii, intreaga familie, bunici, unchi, matusi, veri, imi amintesc zapezile de atunci (care nu seamana cu cele de acum). Taiatul porcului era ceva important – pe langa faptul ca era ritualul care ne strangea pe toti. Dupa ce animalul era sacrificat si parlit, noi, copiii, urcam pe porc si incepeam sa-i rontaim urechile… si coada :). Imi persista si acum mirosul acela de paie arse, de carne calda, de zapada, de frig. Bunicii ne cantau colinde stravechi, pastrate din tata-n fiu, parintii rememorau vremurile in care mergeau sa faca urari de sarbatori iar noi ii ascultam fascinati.

Imi staruie in amintire bradul – cumparat cu cateva zile inainte de Ajun si pastrat la boxa de la bloc, unde coboram cu ai mei doar ca sa imi umplu narile si sufletul cu aroma aceea ce cetina cruda, verde. Si seara de Ajun, cand, alaturi de parinti si, cativa ani mai tarziu, alaturi de sora mea, impodobeam bradul. O feerie de culori, lumini, globuri, sclipiciuri aurii si argintii, miros de cetina, toate in sunet de colinde si in ritmuri de poezii. In vreme ce parintii pregateau bunatatile – carnati, toba, lebar, sarmale, piftie, prajituri, cozonaci, arome ce staruie si acum, gadilandu-mi memoria -, eu il asteptam pe Mos Craciun. Care venea, mare, vesel, zgomotos, imbujorat la fata. Spuneam frumos poeziile invatate de atata vreme si repetate in fiecare zi si asteptam tremurand de emotie cadourile. Mereu m-am intrebat de ce la mine ajunge ultima Mosul, pentru ca, de regula, darurile mele erau la fundul sacului :). Ne luam la revedere zgomotos, la fel cum ne salutam, promitandu-ne ca anul ce vine sa ne revedem cu bine.

Imi amintesc atat de viu de candela aprinsa, de caldura din casa si de mirosul frumos al asternuturilor. Mereu am zis ca mama este o zana din pricina asta :).

Imi staruie in amintire anul in care am facut primele daruri de Craciun. Eram cred ca prin clasa a VII-a sau mai mica, cine stie. Primisem bani pentru colinde si am mers sa iau cadouri. Sincer, nu mai tin minte ce le-am cumparat parintilor mei sau daca le-am cumparat ceva. Stiu insa ca sora mea isi dorea o papusa Barbie, asa ca m-am oprit la primul magazin unde am vazut o papusa si i-am cumparat-o fara sa clipesc. :) Bucuria aia a ei (cred ca totusi si parintii i-au asezat sub brad o papusa de Craciunul acela) nu o sa o uit niciodata.

Anii au trecut, emotiile au ramas neschimbate in preajma fiecarui Craciun. Acum vreo cativa ani, povestindu-i despre Craciunurile mele unui vechi si bun prieten, m-a rugat sa fac o scrisoare pentru Mos Craciun. Am intrat cu bucurie in joc, am scris, apoi am aruncat plicurile in zari si am trait magia. :)

Iubesc sarbatorile de  iarna si, mai ales, iubesc Craciunul! Dumnezeu a simtit la unison cu mine magia si a facut in asa fel incat sa traiesc an de an feeria Craciunului. Asa ca, in urma cu patru ani, in a treia zi de Craciun din  2010, mi-a trimis cel mai frumos dar, mi-a implinit cea mai mare minune: aceea de a fi mama celui mai bun, frumos, istet si iubit Stefan. De atunci, incerc sa transmit mai departe frumusetea, emotia, puritatea si aroma sarbatorilor de iarna si imi doresc ca fiul meu, odata ce va fi ajuns barbat, sa isi adune in cantec de colinde familia in jurul bradului si sa le povesteasca copiilor sai despre Iisus, despre credinta, despre iubire si daruire.

Da, dragii mei, sarbatorile de iarna sunt magice. Credeti in ele, simtiti-le de fiecare data cu ochii copilului din voi si lasati-va purtati pe arcul timpul in acele vremuri originare!