Cativa ani din viata asta a mea i-am dedicat cercetarii in domeniul responsabilitatii sociale, cu dorinta de a gasi solutii pentru o societate mai buna pentru copiii generatiei mele. Desigur, politicile de mediu incepusera a fi aliniate, macar la un nivel scriptic, la standardele internationale. Usor-usor am vazut companii care au lansat programe interesante si frumoase de mediu, cu implicarea directa a publicului din afara lor.
Pe linia aceasta am considerat sa imi educ si eu prichindelul. Desigur, i-am dat exemple, am citit din carti si m-am straduit sa-i creionez o atitudine responsabila. Pana intr-o zi cand a vizitat podul bunicilor. O alta lume isi deschidea povestea in fata ochilor sai mirati de multitudinea si diversitatea obiectelor ce se regaseau acolo. Printre toate lucrurile, desigur, se regaseau si cateva calculatoare vechi, cu monitoarele aferente, un televizor, un radio. Le-a atins cu manutele micute si a intrebat apoi ce am putea face cu ele. "Pai, cred ca le vom pastra", i-am raspuns oarecum nostalgica la istoria acelor obiecte acum devenite aproape piese de muzeu. "Mama colegei mele de la gradi recicleaza calculatoare vechi. Si televizoare. Poate ca ar trebui sa i le dam ei", mi-a spus entuziast micul meu print. Asa ca, am luat legatura cu Delia, care este educatoare la o gradinita cu program prelungit din Constanta si care ne-a ajutat sa reciclam electrocasnicele care nu ne mai erau de folos. Intre timp, am invatat o groaza de alte lucruri minunate despre Patrula de Reciclare si despre activitatile interesante pe care le desfasoara in cadrul acestui proiect. In felul acesta, strumful meu a invatat ca protejarea mediului inconjurator este o responsabilitate pe care trebuie sa ne-o asumam permanent.
