marți, 11 aprilie 2017

Cum ar fi… daca ar fi

(Photo Credits: Pinterest)


Ah, da, sigur ca si eu am visat la asta chiar daca, in multe zile din viata am negat cu vehementa. Ei, cum ce? Acel moment la care viseaza orice fata. Cred ca noi, fetele, avem ascunsi bine, undeva in ADN, fiorii astia. Cred. Desi niciodata nu am fost printre copiii care fugeau dupa nunta, cum se facea pe vremea mea J. Dupa aceea, cand am crescut si mai vorbeam cu fetele despre ce misto e sa te mariti, eram contra. Cum sa ma marit? Si sa se uite asa, toata lumea dupa mine si sa strige cu disperare – “uite mireasaaaaa!”? Nici vorba. Ma scuturam asa, ca de un gand urat si imi promiteam ca n-o s-o fac nici picata cu ceara. Si n-am facut-o. Nici la 23, nici la 27. La 23 ca n-am vrut, la 27 ca nu s-a putut. J Deh, incurcate-s caile vietii. De fapt, daca ma gandesc bine, nici nu cred ca as fi fost pregatita sa o fac. Nu aveam asa, un concept definit despre cum as fi vrut sa fie. Care va sa zica, sunt convinsa ca, derutata fiind de lipsa viziunii despre propria nunta, as fi ajuns tocmai in situatia de care am fugit o viata – de a se striga in gura mare “uite mireasaaaa!”. Brrrr. Cu alte cuvinte, Universul a conspirat bine si m-a scapat de treaba asta. Dar uite, ca se intampla ca la un moment dat, sa intalnesti omul ala care te duce pana deasupra norilor si inapoi, care iti face asa, chipul numai zambet si stomacul numai fluturi, care, ce sa mai, te cam pune pe visat cu ochii deschisi. Asa ca, m-a lovit si pe mine asa, intr-o dimineata, cand mergeam, cu castile in urechi,  spre birou, fiorul ala. Dar totusi, cum ar fi… daca ar fi? Inspir adanc. Stiu, acum stiu cum ar fi. Ar fi cu lavanda si cu flori de camp, flori salbatice, simple si frumoase, lasate peste tot, pe rochie, in par, pe mese, sa le cuprind in jur cu privirea si sa le strang in brate ca pe o marturie ca totul este aievea. Ar fi cu tesaturi simple si croi lejer, ca sa completez tabloul pictat de flori. Ar fi cu oameni dragi, putini dar frumosi, cu oameni care ma iubesc si pe care ii iubesc pentru fiecare clipa pe care mi-au oferit-o in viata asta. Ar fi cu zambete sincere si cu priviri oneste. Ar fi cu parinti fericiti, pe care sa ii cuprind cu bratele si sa le multumesc ca ne-au crescut. Oh, daca ar fi… ar fi cu omul asta drag, atat de drag ca imi zapaceste sufletul intr-atat incat ma uita timpul uitandu-ma in ochii lui, de ma si dojeneste uneori, ca, in loc sa mananc, raman pierduta undeva pe-acolo, prin verdele din privirile sale. Ar fi cu strumful meu, care acum e al nostru, balai, fericit si mandru ca ne are pe amandoi. Daca ar fi, as fi un vis pe care mi-ar fi putin teama sa-l ating, ca sa nu-l risipesc. 

marți, 21 februarie 2017

Iluzii risipite

Pare ciudat cum
Doar într-o clipită
Ai preschimbat un vis
Într-o himeră.
Și am crezut naiv a ta ispită
De fericire efemeră.
Mi-am frânt în zboru-mi
Fiecare dor
Și-am renăscut de fiecare dată
Dar astăzi simt puțin că mor
Fără să am dreptul la judecată.
Posibil ca-n elanul meu
Să-i fi infuriat pe zei
Iar azi mă rog la ei precum Orfeu
Să pot să merg ușor pe drumul meu.
Încet, cu sufletul fărâme
Privesc cum totul lângă mine se dărâmă
Și cu o ultimă sforțare care-mi rămâne
Arunc în patru zări praf de iluzii.

luni, 12 septembrie 2016

Iluzii de toamnă

(Photo by lunasa47 on DeviantArt)



Întinde-mi sufletul
Pe-o frunză de toamnă
Roşie precum sângele
Care-mi aleargă încă prin vene,
Arzând de dorinţa
De a te strange încă o dată
În braţe.
Aruncă-mi sufletul
Pe aripi de păsări călătoare
Să ma ducă departe
Peste mări, peste zări, peste soare.
Adapă-mi sufletul
Cu picuri de ploaie
Şi-apoi înveleste-l
În mantia de aur
A frunzelor cazute
Din povestea noastră
De iubire.
Şi strânge mărunte
Clipele frânte
Secundă cu secundă
Şi-apoi recompune-le
În ore şi în ani
De nemurire.

miercuri, 22 iunie 2016

Strigat


(Photo Credits: @Pinterest)

Cerule, astupă-mă!
Smulge-mi dorul,
Uită-mă!
Șterge-n urmă pasul
Și-nnăbușă-mi glasul!
Rupe-mă-n fărâme
Doar să uit de lume.
Du-mă tot departe,
Închide-mă într-o carte,
Fă-mi visele stele
Să mă văd în ele.
Să trimit surâsuri,
Cântece și plânsuri,
Să fiu Univers
Și Nimic, și vers
Și oglindă nouă
Să-ți zâmbesc când plouă.
Cerule, asculta-mă
Și apoi astupă-mă
Cu ape-nvolburate,
Seninuri curate,
Cu prafuri de stele,
Cu visele mele,
Cu doruri deșarte,
Cu tot și cu toate!

joi, 12 mai 2016

Responsabilitatea se invata de mic


Cativa ani din viata asta a mea i-am dedicat cercetarii in domeniul responsabilitatii sociale, cu dorinta de a gasi solutii pentru o societate mai buna pentru copiii generatiei mele. Desigur, politicile de mediu incepusera a fi aliniate, macar la un nivel scriptic, la standardele internationale. Usor-usor am vazut companii care au lansat programe interesante si frumoase de mediu, cu implicarea directa a publicului din afara lor.
Pe linia aceasta am considerat sa imi educ si eu prichindelul. Desigur, i-am dat exemple, am citit din carti si m-am straduit sa-i creionez o atitudine responsabila. Pana intr-o zi cand a vizitat podul bunicilor. O alta lume isi deschidea povestea in fata ochilor sai mirati de multitudinea si diversitatea obiectelor ce se regaseau acolo. Printre toate lucrurile, desigur, se regaseau si cateva calculatoare vechi, cu monitoarele aferente, un televizor, un radio. Le-a atins cu manutele micute si a intrebat apoi ce am putea face cu ele. "Pai, cred ca le vom pastra", i-am raspuns oarecum nostalgica la istoria acelor obiecte acum devenite aproape piese de muzeu. "Mama colegei mele de la gradi recicleaza calculatoare vechi. Si televizoare. Poate ca ar trebui sa i le dam ei", mi-a spus entuziast micul meu print. Asa ca, am luat legatura cu Delia, care este educatoare la o gradinita cu program prelungit din Constanta si care ne-a ajutat sa reciclam electrocasnicele care nu ne mai erau de folos. Intre timp, am invatat o groaza de alte lucruri minunate despre Patrula de Reciclare si despre activitatile interesante pe care le desfasoara in cadrul acestui proiect. In felul acesta, strumful meu a invatat ca protejarea mediului inconjurator este o responsabilitate pe care trebuie sa ne-o asumam permanent.

luni, 21 martie 2016

MAI


@Photo Credits: Pinterest


Mai stai!
Mai ai
Timp și destin
Dintr-un dar divin.
Mai ascultă!
Suav cum îți cântă
Foșnet de mare
Și salcâmii-n floare.
Mai așteaptă!
Pe drumul tău, iată
Răsărit de soare,
Caiși și cicoare.
Mai întind
Brațele să cuprind
Spumă de mare
Și salcâmi. Și doare
Că din mai iubim
A rămas tăcută
Doar o umbră mută.

joi, 3 martie 2016

Timpul



Am așezat timpul deoparte,
Clepsidre cu nisip în mișcare.
Și am pornit la drum, departe
Iar nisipul s-a risipit în mare.
Umbre de minute se suprapun
Ca pe-un ecran de cinematograf,
Înfuriind-ul aprig pe Neptun
Și aruncându-mi amintirile în praf.
O pulbere de stele nemuritoare 
Sorbită cu ardoare de-o biată muritoare,
Care-și măsoară veșnicia în iubire,
În timp, în umbre, în trăire,
În oglinzi sparte, în vise, în fericire.
Cu timpul mână-n mână am colindat cărări
Și-am hoinărit Pământul în toate patru zări,
Ca să mă regăsesc, ca să te aflu-n cale,
Să pot să uit de tine. Și-alerg la întâmplare
Pe drum cu piatra tare, pe drum cu spini arizi
Sorbind la întâmplare focul ce-l mai aprinzi.
Am obosit. Cu timpul braț la braț,
Clepsidră efemeră, te respir cu nesaț
Și cred într-o himeră.